Vânzările au crescut cu 38,9%

În august, SEAT a înregistrat cele mai bune cifre din istoria sa

Inapoi la Stiri si evenimente
26.09.2018

Vânzările SEAT au crescut la nivel mondial în luna august cu 38,9%, ajungând la un total de 41.200 de autovehicule (2017: 29.700 de unităţi). Livrările mărcii sunt accelerate de implementarea noului standard WLTP, începând cu 1 septembrie, precum şi de avântul excelent pe care l-au căpătat vânzările mărcii SEAT. Astfel, SEAT şi-a depăşit recordul de vânzări pentru luna augustatins în anul 2000 (32.900 de automobile), înregistrând vânzări mai mari decât atunci.

Vice-Preşedintele SEAT, responsabil pentru Marketing şi Vânzări, Wayne Griffiths, a arătat că "în Europa, vânzările de autovehicule au fost evident influențate, în luna august, de implementarea noii proceduri WLTP. Impulsionarea puternică a vânzărilor a avut ca rezultat volume foarte mari de vânzări în iulie şi august, ceea ce va afecta rezultatele lunii septembrie. Următoarele câteva luni vor fi dificile pentru fabricanţii de automobile. Vom resimţi efectele procedurii WLTP pentru tot restul anului. Noile reglementări vor influenţa volumele de autovehicule înmatriculate în Europa."

Livrările SEAT la nivel mondial au crescut fulminant, datorită creşterilor de pe principalele pieţe europene. Între ianuarie şi august marca a repurtat cele mai mari vânzări naţionale în Germania (83.100 de autovehicule; +27,6%), Spania (79.100; +18,2%) şi Marea Britanie (45.200; +26,2%). În Germania şi Marea Britanie, SEAT a înregistrat până în august cele mai bune rezultate la vânzări din întreaga sa istorie, iar în Spania, SEAT a fost marca cu cele mai mari vânzări, Leon şi Ibiza fiind modelele cu cele mai numeroase înmatriculări.

SEAT a crescut chiar şi mai mult în Franţa, unde vânzările au înregistrat un plus de 31,1%, însumând 21.600 de autovehicule. Austria (15.500 de maşini) este a cincea piaţă ca volum a mărcii SEAT, datorită unei creşteri de 26,3%. Astfel marca s-a situat în top 3 în vânzările naţionale ale acestei ţări, cu a doua cotă naţională după Spania. SEAT a crescut considerabil şi în Italia (15.300 de automobile; +26,8%), Polonia (9.800 de automobile; +30,3%), Belgia (7.500; +44,3%) şi Portugalia (7.400; +24,5%). Ţara cu cea mai mare creştere din afara Europei este Algeria, datorită impulsului generat de fabrica de asamblare din Relizane. Astfel, în această ţară au fost livrate 13.900 de automobile, ceea ce reprezintă un plus de 11.800 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

Noul Tarraco completează ofensiva SUV-urilor SEAT

Recent, SEAT a prezentat modelul Tarraco, care are menirea de a completa gama de SUV-uri a mărcii, compusă până în prezent din Arona şi Ateca. Tarraco, care poartă numele latin al oraşului Tarragona, a fost prezentat publicului în 18 septembrie, în premieră mondială, chiar în oraşul care i-a dat numele şi va intra în prevânzare în decembrie.

În următoarele săptămâni, SEAT va adăuga în gama sa şi modelul CUPRA Ateca, precum şi primul SUV de pe piaţă propulsat cu gaz natural comprimat: AronaTGI. Cea mai ecologică variantă a gamei Arona se va alătura gamei de modele SEAT pe CNG, din care fac parte, în prezent, modelele Mii, Ibiza şi Leon.