Marca sărbătorește prima aniversare prezentând viziunea sa pentru viitor

CUPRA Formentor: un concept unic pentru o marcă specială

22.02.2019
  • CUPRA sărbătorește prima aniversare odată cu prezentarea conceptului CUPRA Formentor
  • Este primul model dezvoltat special pentru marcă
  • Noul model integrează cele mai noi tehnologii pentru a oferi o experiență unică de condus, centrată în jurul motorului hibrid plug-in CUPRA de înaltă performanță
  • Conceptul își face debutul mondial la Salonul Auto de la Geneva de anul acesta

CUPRA marchează prima sa aniversare prezentând cel mai uimitor, dinamic și atrăgător vehicul de până acum: mașina concept CUPRA Formentor.
Primul an de activitate al CUPRA a demonstrat potențialul pe piață, vânzările în 2018 crescând cu 40% comparativ cu anul trecut, până la 14.400 de unități vândute. După lansarea primului model, CUPRA Ateca, planul mărcii de a dubla vânzările, în următorii trei până la cinci ani, se va materializa acum odată cu prezentarea modelului CUPRA Formentor.
Wayne Griffiths, CEO și membru al Consiliului de Administrație CUPRA, a subliniat că "succesul actual al CUPRA este o reflectare clară a popularității mărcii pe piață". Griffiths a mai declarat: "Reacția CUPRA depășește toate așteptările noastre și dorim să continuăm consolidarea acestei mărci speciale, care îi cucerește și pe cei mai exigenți pasionați de mașini. Acum este momentul să accelerăm marca CUPRA."

Cu un design exterior uimitor, ce captează instant atenția, un interior confortabil pentru șofer și pasageri, ce integrează cele mai noi tehnologii și o propulsie care asigură performanțe deosebite, CUPRA Formentor este o fereastră spre viitorul mărcii de înaltă performanță.

Vehiculul reunește beneficiile unui automobil performant cu calitățile unui SUV, într-un moment în care segmentul CUV este destinat să aibă o creștere incredibilă. Acesta demonstrează ambiția, expresivitatea și inspirația pe care brandul le are în mod firesc și subliniază poziția CUPRA ca marcă tehnologizată, ce privește spre viitor.

Proiectat pentru a fi observat
CUPRA Formentor este o mașină concept plină de caracter, sculptată pentru a-i evidenția calitățile variate și care are ultimul cuvânt când vine vorba de rafinament care transmite emoții.

CUPRA Formentor este mai aproape de sol pentru a-i evidenția sportivitatea, cu un accent vizual plasat spre spatele mașinii, accentuând în același timp lungimea capotei, subliniind proporțiile sale dinamice.

"Punctele forte ale designului CUPRA Formentor sunt frumusețea proporțiilor, forța liniilor, rafinamentul suprafețelor si conceptul sublim de culoare. Cred cu adevărat că, CUPRA Formentor inspiră dorință pură ", a declarat Alejandro Mesonero-Romanos, Director de Design.

Caroseria de două tone amintește de un vehicul robust adaptat pentru toate tipurile de teren, dar designul CUPRA Formentor folosește tehnica estetică de subțiere a siluetei vehiculului. Dar, spre deosebire de finisajul dur și brut al unui SUV tradițional, CUPRA Formentor folosește un design suplu, amplificând foarte mult calitatea exterioară a mașinii.

Sentimentul de calitate superioară este întărit de integrarea conceptului de stopuri cu lumină infinită, care amplifică aspectul distinctiv al spatelui vehiculului, în timp ce designul general este intensificat de culoarea exterioară exclusivă, albastru petrol mat.

Interior rafinat
Designul exterior expresiv al CUPRA Formentor se asortează cu interiorul său de înaltă calitate. Interiorul autovehiculului oferă un sentiment de modernitate și sportivitate, cu un simț unic al mărcii CUPRA.

Din momentul în care se deschide portiera și se proiectează lumina unică de întâmpinare, până la volanul CUPRA și scaunele scoică învelite în piele, pasagerii CUPRA Formentor sunt primiți  într-un interior de ultimă generație care înconjoară șoferul și pasagerii.

Bordul dă senzația că plutește, având o linie orizontală de la fiecare portieră de-a lungul zonei frontale a mașinii, maximizând expresivitatea vehiculului. Folosirea la interior a accentelor cromate întunecate și negru lucios intensifică sentimentul de interior premium. Scaunele scoică sport cu spătar din carbon oferă o senzație lejeră, subliniind totodată caracteristicile de performanță ale CUPRA Formentor, în timp ce șoferul stă mai jos, într-o poziție mai ergonomică.

Tehnologia este elementul central în interiorul vehiculului, prin integrarea bordului digital, punând toate informațiile necesare condusului chiar în fața șoferului și un sistem de navigație panoramic de 10", oferind o sursă aproape nelimitată de funcționalitate și conectivitate pentru pasageri.

Proiectat pentru viitor
CUPRA Formentor este conceput pentru a duce brandul în viitor, încorporând unul dintre cele mai avansate sisteme de propulsie și oferind performanțele cerute de mărca CUPRA, dar într-o manieră durabilă.
Propulsia CUPRA Formentor se face printr-un motor hibrid plug-in de înaltă performanță, o propulsie concepută pentru a satisface cerințele actuale de performanță și eficiență și pentru a începe electrificarea mărcii.

Îmbinând tehnologia unui motor hibrid plug-in de înaltă performanță pe benzină de mare putere, cu un cuplu mare specific unui motor electric, permite CUPRA Formentor să depășească așteptările de performanță ale șoferului.

Conectat la o transmisie DSG cu dublu ambreiaj, puterea totală de 180 kW/245 CP este transmisă perfect la roți. Setarea inteligentă a șasiului DCC și blocarea diferențialului înseamnă că vehiculul are performanțe magistrale, indiferent de condițiile de condus sau de stilul de conducere, în timp ce șoferul direcționează autovehiculul cu direcția progresivă.

În timp ce CUPRA Formentor este dezvoltat pentru a oferi cele mai înalte niveluri de dinamică, combinația de energie electrică și combustie permite, de asemenea, mașinii să reducă consumul total de combustibil și reduce în mod semnificativ emisiile de carbon. Și cu avantajul unui pachet de baterii integrat, CUPRA Formentor poate rula în mod pur electric până la 50 km în noul ciclu WLTP (echivalent cu un interval de circa 70 km în ciclul NEDC).

CUPRA Formentor își va face debutul mondial la Salonul Auto de la Geneva de anul acesta, unde publicul va putea vedea pentru prima dată vehiculul concept, oferind o viziune asupra viitorului mărcii de înaltă performanță.