Pregătit pentru viitor

SEAT își lansează ofensiva de e-mobilitate la Geneva

05.03.2019

SEAT își lansează ofensiva de e-mobilitate la Salonul Auto de la Geneva. În cadrul unuia dintre punctele principale de întâlnire pentru industria automobilelor, marca își prezintă viziunea asupra tehnologiei electrice aplicată vehiculelor atât de variate cum ar fi un vehicul urban cu două locuri sau un CUV (Cross Utility Vehicle) de înaltă performanță, două alternative complementare pentru nevoile de mobilitate de astăzi.

La Geneva, pentru prima dată la nivel global, compania prezinta doua concepte: el-Born, primul său vehicul electric 100%, bazat pe platforma MEB a Grupului Volkswagen și CUPRA Formentor, un CUV plug-in hibrid de înaltă performanță cu ADN CUPRA, care este primul vehicul dezvoltat special pentru acest brand. De asemenea, SEAT Minimó își face prima apariție la salonul auto; este un aliat al orașului care va revoluționa micromobilitatea urbană. Ele toate subliniază angajamentul companiei de a dezvolta o mobilitate sustenabilă.

Rezultat al programul de dezvoltare din ultimii ani, SEAT prezinta conceptul de mașină hiperconectată bazată pe standardul 5G și sistem infotainment cu comenzi vocale extinse. Electrificarea, conectivitatea și micromobilitatea, împreună cu vânzările record și rezultatele financiare, sunt principalele aspecte care definesc SEAT ca o companie de viitor.

Producătorul auto își prezintă viziunea globală pentru mobilitatea electrică

La conferința de presă pentru prezentarea ultimelor inovații ale mărcii la Geneva, președintele SEAT, Luca de Meo, a declarat că "după trei ani consecutivi de creștere și record istoric în 2018, venim la Geneva cu trei știri puternice și în esență cu mesajul că această companie nu a fost niciodată mai competitivă decât în prezent și va continua să fie puternică și mâine și de acum încolo."

SEAT a doborât recordurile financiare și de vânzări în ultimii ani, stimulând extinderea mărcii și definindu-se ca unul dintre producătorii de automobile cu cea mai rapidă creștere din Europa. După închiderea anului 2018 cu cele mai mari cifre de vânzări (517,600 mașini, + 10,5%), a continuat să mențină o creștere de două cifre în primele două luni ale anului 2019 (88,900; +12.8%).

el-Born, electrificarea SEAT

Conceptul el-Born este primul SEAT realizat ca un vehicul electric și va ajunge pe piață în 2020. Creat pentru a conduce ofensiva e-mobilității SEAT, este revoluționar pentru companie, atât pentru caracteristicile sale, ce răspund nevoilor de mobilitate de astăzi, precum și datorită schimbărilor pe care le implică strategia de achiziție, vânzări și marketing a companiei. Ca marcă, cu o bază de clienți cu zece ani mai tânără decât media europeană, SEAT va juca un rol-cheie în aducerea e-mobilității mai aproape de tinerii șoferi.

SEAT va fi a doua marcă a grupului Volkswagen care va construi o mașină pe platforma MEB, iar o nouă generație de produse bazate pe cea mai avansată tehnologie electrică și de conectivitate vor rula pe liniile de asamblare. Prima mașină 100% electrică de la SEAT va fi proiectată și dezvoltată în Barcelona și construită la fabrica Grupului din Zwickau, Germania.

Modelul el-Born își ia numele dintr-unul dintre cele mai emblematice cartiere din Barcelona, care a fost sursa de inspirație pentru designerii și inginerii SEAT care au creat un vehicul sportiv echipat cu cea mai avansată tehnologie electrică.

El-Born beneficiază de un acumulator de 62kWh, dezvoltând o autonomie reală de până la 420 km (bazată pe WLTP), ceea ce îi permite să călătorească dincolo de limitele orașului. Și cu o compatibilitate de încărcare rapidă de până la 100 kW DC, bateria poate fi adusă de la 0 la 80% în numai 47 de minute.

CUPRA Formentor, manifestul mărcii

După un an complet de funcționare ca marcă independentă, CUPRA dezvăluie la Geneva conceptul Formentor, primul model care urmează să fie dezvoltat în mod specific de și pentru CUPRA. Acest CUV încorporează toate trăsăturile de caracter ale unui brand precum CUPRA - unicitatea, rafinamemntul și performanța.

Mașina, care va ajunge pe piață în 2020, a fost numită după capul Formentor, unul dintre cele mai frumoase, sălbatice și, prin urmare, exclusiviste locuri de pe insula Mallorca, fiind în același timp un nume care evocă putere, rezistență și siguranță.

SEAT își continuă creșterea vânzărilor în 2019,  în timp ce livrările CUPRA cresc.

Cu Formentor, modelul cel mai emoțional și avansat din punct de vedere tehnologic al mărcii, CUPRA sărbătorește în plină viteză prima aniversare, intrând într-un nou segment și promițând un motor inovator hibrid plug-in, de înaltă performanță. Formentor revigorează trecerea la electric și dezvăluie direcția de proiectare a viitoarelor modele CUPRA.

După un prim an de succes pe piață, cu vânzări de 14.400 de mașini și înregistrând o creștere de 40%, CUPRA își consolidează propriul drum. În primele două luni ale anului 2019, marca a crescut vânzările cu 101.4%, cu un total de 3.600 unități. CUPRA lansează o rețea de 280 de puncte de vânzare specializate în întreaga lume și a stabilit obiectivul de a-și dubla vânzările în următorii trei până la cinci ani.

Minimó, aliatul orașului

Cu Minimó, SEAT face un pas înainte în modelarea viitorului micromobilității. Minimó, care a fost prezentat săptămâna trecută în cadrul Congresului Mondial al Tehnologiei Mobile din Barcelona, combină ce e mai bun între o mașină și o motocicletă. Acest concept electric oferă manevrabilitate excelentă și parcare ușoară și oferă confortul și siguranța unui vehicul și agilitatea unui motor pe două roți. Este un salt în strategia micromobilității urbane a SEAT și extinde ecosistemul de mobilitate facil, promovat de marca din Barcelona. Compania dorește să asculte cetățenii și instituțiile pentru a dezvolta în continuare conceptul cu ajutorul lor.

Numele Minimó reprezintă dimensiunea minimă și mobilitatea maximă. A fost proiectat având în vedere nevoile viitoare ale orașelor, în care diferite vehicule vor funcționa pe câteva platforme de mobilitate. Din acest motiv, are un sistem de schimbare a bateriei, care permite încărcarea completă a vehiculului în doar câteva minute și o autonomie de 100 kilometri. Setarea vehiculului poate fi ajustată prin intermediul telefonului mobil în funcție de profilul utilizatorului și are conexiune 5G, asistent vocal Google și o cheie digitală pentru o experiență digitală fără probleme.

Tehnologia 5G va fi esențială pentru sectorul auto în viitor. SEAT participă la Mobile 5G Barcelona, un proiect care își propune să promoveze orașul ca fiind unul de referință pentru tehnologia 5G la nivel  european. În acest context, SEAT și Telefónica au lansat proiectul pilot 5G Connected Car în cadrul MWC (Mobile World Congress), primul care va fi purtat pe străzile orașului din Europa pentru a demonstra modul în care comunică vehiculul cu infrastructura înconjurătoare și cu alte mașini, ca o etapă inițială în realizarea condusului cooperant, autonom.

Mobilitate durabilă

Cu pasul înainte în e-mobilitate prezentat la Salonul Auto de la Geneva, SEAT își reafirmă angajamentul față de mobilitatea durabilă. Prin integrarea vehiculelor 100% electrice, proiectate pentru călătorii mai eficiente în orașe și furnizarea de vehicule de înaltă performanță echipate cu motoare hibride, SEAT arată calea de urmat prin care contribuie la o societate decarbonizată, așa cum se prevede în acordurile de la Paris.