AUTOVEHICULE SCOASE DIN UZ

Pentru predarea autovehiculului dumneavoastră scos din uz, trebuie să vă adresați unei societăți autorizate. Aceasta se obligă să colecteze gratuit toate vehiculele scoase din uz de ultimul deținător la punctele de colectare autorizate. Procedura se realizează fără nici o cheltuială din partea deținătorului, indiferent de data primei înmatriculări.

Colectarea

Colectarea vehiculelor scoase din uz de către societățile din listă se realizează conform celor de mai sus, cu excepția următoarelor cazuri:

a) Vehiculul scos din uz nu este înmatriculat în România sau ultima înmatriculare a unui astfel de vehicul nu s-a facut în România;

b) Vehiculul scos din uz a fost înmatriculat temporar în România;

c) Vehiculul scos din uz nu mai conține una sau mai multe componente esențiale, în mod special grupul motopropulsor, trenul de rulare, caroseria, șasiul, catalizatorul sau echipamentele electronice de gestionare a funcțiilor vehiculului;

d) Vehiculului scos din uz i s-au adăugat deșeuri.

Societățile menționate în listă au obligația de a emite ultimului deținător al vehiculului scos din uz un certificat de distrugere, în conformitate cu modelul și condițiile de emitere stabilite prin legislația existentă în domeniu.

Societăți autorizate

Descarcă lista societăților autorizate pentru preluarea autovehiculelor.